În această pericopă, textul ne spune că: anii și vremurile sunt sub conducerea lui Dumnezeu, pentru că este începutul, mijlocul și sfârșitul vieții noastre. Pronia divină despre care vom vorbii astăzi, înseamnă purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de creația sa, ferind-o de stricăciune și colaborând cu omul conducându-l la mântuire. Dumnezeu nu ne părăsește chiar dacă îi întoarcem spatele și păcătuim. De aceea omul trebuie să-și facă ordine a necesităților; în primul rând, să împlinească învățătura lui Dumnezeu și în al doilea rând, pe cele ale lumii acesteia. Conștientizând că viața noastră este mereu în fața lui Dumnezeu și că suntem ajutați să ne împlinim chemarea, este șansa vieții noastre, să ne folosim de ea și să n-o ratăm.